Vestea că Vulpița de la Acces Direct este însărcinată a luat pe toată lumea prin surprindere, mai ales prin prisma faptului că oamenii nu o vedeau, la televizor, ca fiind o mămică devotată și responsabilă. Deși a plecat de pe micul ecran, Vulpița este în contact permanent cu urmăritorii ei din social media, pe care îi ține la curent cu tot ceea ce face la Blăgești.
Și, pentru că este extrem de activă pe rețelele de socializare, Vulpița a postat o fotografie cu ea, însărcinată în 3 luni. Fosta vedetă de la Acces Direct și-a uimit fanii, întrucât nu a luat prea multe kilograme în plus, până acum.
Slăbuță și îmbrăcată modest, Vulpița s-a pozat și a încărcat imaginea în social media și chiar dacă există numeroase persoane care îi adresează comentarii urâte, soția lui Viorel mai primește, din când în când, și comentarii încurajatoare și drăguțe, de la oamenii care au văzut o schimbare în bine, în comportamentul ei.
În vara viitoare, Vulpița și Viorel vor deveni părinți pentru a doua oară. Cei doi sunt extrem de fericiți, iar marea veste a fost dată chiar de către Viorel, firește, la Acces Direct.
Acesta a declarat că sunt în culmea fericirii atât ea, cât și Veronica, iar copilul pe care ea îl poartă în pântece a fost unul dorit. Mai mult, printre altele, Viorel a mărturisit că dacă va fi băiețel, va purta numele de Radu, după reporterul special al emisiunii, Radu Rotaru, iar dacă va fi fetiță, aceasta va primi numele de Doina, tot după reporterul Doina Stână.
„Noi muncim. De o lună de zile, viața e bună, dar acum mergem să facem un control să vedem cum e Veronica cu sarcina. Este însărcinată într-o lună și șapte săptămâni. Ea și-a dorit, este veselă, dar e și bine și rău. Undeva pe la sfârșitul lui aprilie ar trebui să nască. Noi n-am crezut și am făcut 10 teste, dar a ieșit ce a trebuit.
Dacă e băiețel o să-l cheme Radu, dacă e fetiță o să aibă două nume: Doinița și numele dumneavoastră. Și nașii tot acolo la emisiune sunt”, i-a spus Viorel Stegaru Mirelei Vaida, în direct.